EPISTEMOLOGIA ŞTIINŢEI
ŞI
MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII
Descrierea proiectului

Tema managementului cunoasterii reprezinta o noutate teoretica a ultimului deceniu al secolului trecut si a constituit de la bun inceput o provocare teoretica pentru comunitatea filosofilor, ale caror reflectii au insotit dezbaterea de idei si au contribuit la constituirea disciplinara a domeniului.
In 1995, Ikujiro Nonaka si Hirotaka Takeuchi publica lucrarea The Knowledge Creating Company in care discuta despre cunoasterea detinuta de un grup si o deosebesc de cunoasterea detinuta de o persoana. De asemenea, Nonaka reformuleaza distinctia lui Polanyi dintre cunoasterea tacita si cunoasterea explicita si argumenteaza ca un individ poate sa nu fie constient de ceea ce stie si de modul in care poate obtine anumite rezultate. Cunoasterea explicita, dupa Nonaka, este cunoasterea de care un individ este constient, stie ca o detine si o poatecomunica celorlalti prin intermediul limbajului.
Lucrarea lui Nonaka si Takeuchi a avut un impact deosebit asupra comunitatii cercetatorilor din diverse domenii, de la economie la filosofie, generand o preocupare de tip interdisciplinar si atitudini dintre cele mai diverse fata de tema managementului cunoasterii.Daca unii au apreciat ca managementul cunoasterii reprezinta cel mai fierbinte subiect al zilei,altii au considerat ca expresia managementul cunoasterii este lipsita de sens (T. D. Wilson). A devenit astfel necesar un demers intemeietor pornind de la intrebarea daca, intr-adevar, cunoasterea poate fi abordata managerial ( David Skyrme).S-a conturat un raspuns afirmativ prin contributia unor cercetatori veniti din discipline dintre cele mai diverse: economie, sociologie, politologie, teoria informatiei, filosofie. Traim in prezent intr-o societate a cunoasterii in care cunoasterea este cel mai bun capital si trebuie sa stim cum sa o folosim in conditiile in care tendintele actuale sunt globalizarea, restructurarea si generalizarea bunelor practici. Prin urmare, managementul cunoasterii ofera un avantaj competitiv decisiv.
Pe fondul acestor discutii specifice etapei cautarii propriei identitati paradigmatice de catre noua disciplina, in 1998 apare lucrarea Working Knowledge: How Organisations Manage What they Know a economistilor de la Harvard, Tom Davenport si Larry Prusak. Acestia rafineaza propunerile teoretice ale lui Nonaka si Takeuchi printr-un import din zona dezbaterilor metateoretice despre teoria informatiei si a comunicarii. Este formulata distinctia dintre cunoastere si informatie, incepe sa se vorbeasca despre memoria corporatista si devine dominanta abordare holista. Este cercetata relatia dintre cunoastere si organizatie, se impune conceptul de organizatie care invata, este precizat raportul dintre managementul cunoasterii si managementul strategicsi este semnalata nevoia formularii unor criterii de recunoastere in timp util a acelor unitati de cunoastere care contribuie la imbunatatirea performentelor organizatiei, in primul rand prin cresterea capacitatilor nu doar de cunoastere, ci si de inovare competitiva ale acesteia. In fine, este trasata distinctia dintre managementul cunoasterii orientat spre crearea de cunoastere noua si managementul cunoasterii orientat spre transferul cunoasterii existente in organizatie.
Dupa numai un deceniu managementul cunoasterii avea toate caracteristicile unei discipline institutionalizate. Apar reviste de specialitate, se organizeaza congrese, se infiinteaza centre de cercetare. M. Stankosky editeaza in 2004 lucrarea Creating the Discipline of Knowledge Management. The Latest in University Research in care discuta deja despre o istorie a noi discipline, iar Schwartz editeaza in 2005 o enciclopedie a disciplinei.Fiind o disciplina maturizata, managementul cunoasterii intra in etapa dezbaterii asupra fundamentelor sale teoretice, inclusiv asupra aspectelor epistemologice ale teoriei si practicii.
O cercetare epistemologica poate incepe cu identificarea principalelor scoli de gandire si a principalelor teme din managementul cunoasterii carora le este necesara o elucidare filosofica a conceptului cunoasterii. Indiscutabil, principala scoala de gandire este conturata in jurul filonului teoretic reprezentat de reconstructia distinctiei dintre cunoasterea tacita si cunoasterea explicita, precum si de luarea in considerare a rezultatelor teorie informatiei. Aici ii regasim pe intemeietorii disciplinei: Nonaka, Takeuchi, Davenport si Prusak.Acestora li se alatura Yogesh Malhotra, cel care incearca reconstructia conceptului de cunoastere folosit in managementul cunoasterii prin cercetarea modului in care cunoasterea este reprezentata in mintea noastra sau la nivel organizational. Altii abordeaza teme ale managementului cunoasterii in contextul cercetarii complexitatii (David Snowdon, Max Boiset, J. C. Spender), iar economistii si sociologii prefera sa clasifice cunoasterea drept un capital intr-o societate a cunoasterii ( Leif Edvanson,Tom Stewart). In fine, marile corporatii au dezvoltat propriile programe de cercetare , fiind interesate cu precadere de aspectele practice.Principalele teme de reflectie epistemologica, intr-o enumerare fara pretentii de exhaustivitate, sunt urmatoarele: crearea de cunoastere noua in organizatie; accesul organizatiei la cunoasterea din mediul extern;utilizarea cunoasterii in luarea deciziei;cunoasterea incorporata in procese, produse si servicii; reprezentarea cunoasterii in mintea noastra, in baze de date si documente.

Obiective

In cadrul acetsui proiect ne propunem urmatoarele obiective:
Sa precizam relatiile conceptuale dintre managementul cunoasterii si managementul strategic.
Sa analizam conceptul de cunoastere folosit in managementul cunoasterii.
Sa reconstruim si sa operationalizam conceptul de cunoastere specific teoriilor manageriale din  perspectiva filosofiei stiintei.
Sa stabilim implicatiile reconstructiei conceptului de cunoastere pentru administrarea si dezvoltarea cunoasterii organizationale.
Sa punem la dispozitia comunitatii manageriale si a comunitatii filosofice un cadru teoretic si operational in vederea interactiunii reciproce.
Sa contribuim la eficientizarea managementului in societatea contemporana, bazata pe cunoastere.
Sa realizam studii de caz privind utilizarea managementul cunoasterii in diferite tipuri de organizatii, inclusiv a cunoasterii de tip universitate.

Suportul teoretic al indeplinirii acestor obiective este prezentat in continuare in detaliu.

Care este legatura dintre managementul cunoasterii si epistemologie si filosofia stiintei? Asa cum au subliniat mai multi autori (Sveiby, 2001, Nonaka si Takeuchi, 1995) managementul cunoasterii datoreaza foarte multe epistemologiei si filosofiei stiintei, multe dintre progresele teoretice realizate in managementul cunoasterii in ultimele doua decenii apeland direct la o serie de teorii si distinctii epistemologice clasice. Insa legaturile dintre managementul cunoasterii si aceste doua discipline filosofice importante trebuie sa ramana dinamice, sa poata fi reactualizate. In plus, aceste legaturi stabilite in ultimele doua decenii de o serie de autori, prezinta anumite neajunsuri. Mai precis, discutiile filosofice traditionale din campul epistemologiei au o relevanta limitata pentru managementul cunoasterii. Aceasta pentru ca majoritatea acestor dezbateri se concentreaza asupra producerii si validarii cunoasterii, si nu asupra impartartasirii si utilizarii cunoasterii intr-un colectiv sau grup. Or managementul cunoasterii vizeaza tocmai acest aspect: cum poate fi administrata, dezvoltata si transferata cunoasterea in interiorul unei organizatii, adica a unui grup de mari dimensiuni.
Exista insa unele dezvoltari recente in epistemologia sociala si filosofia stiintei care par sa aiba o relevanta directa pentru managementul cunoasterii. Aceste abordari par extrem de promitatoare pentru elaborarea unot fundamente filosofice si metodologice mai solide pentru managementul cunoasterii.

Epistemologia clasica si managementul cunoasterii
Epistemologia, sau teoria cunoasterii, este una dintre disciplinele centrale ale filosofiei. Avand o istorie care incepe inca din Antichitate, de la Platon si Aristotel, epistemologia s-a straduit de-a lungul timpului sa analizeze conceptul de “cunoastere”, mai precis sa dea o definitie a cunoasterii. De asemenea, filosofii care lucreaza in acest domeniu incearca sa specifice si temeiurile cunoasterii, astfel incat sa putem distinge cunoasterea autentica de pseudo-cunoastere. Intr-o masura mai mica, epistemologii au incercat sa exploreze si felurile in care oamenii dobandesc cunoastere si limitele cunoasterii omenesti (Pappas, 1998). Epistemologia contemporana s-a inscris, in mare masura, pe traseul deschis de traditia carteziana, concentrandu-se astfel asupra intemeierii cunoasterii si incercarii de a respinge scepticismul cu privire la posibilitatea cunoasterii. Din acest motiv, intrebarile referitoare la mecanismele dobandirii cunoasterii, la utilizarile si contextele in care cunoasterea este importanta au fost mai putin discutate in epistemologie. In aceasta privinta, filosofii definesc cunoasterea ca opinie adevarata si intemeiata. De aici si accentul pus in cercetarile epistemologice pe cunoasterea propozitionala: adica cunoasterea factuala care poate fi exprimata prin intermediul propozitiilor si in cazul careia se poate aplica un test al adevarului.
Asadar, abordarile epistemologice traditionale se concentreaza indeosebi asupra a ce este cunoasterea si cum poate fi identificata, si mai putin asupra felului in care este creata si utilizata cunoasterea.
Pornind de aici, definitiile oferite cunoasterii in campul epistemologiei difera semnificativ de felul in care a fost definita cunoasterea in domeniul managementului cunoasterii. De pilda, Rumizen defineste cunoasterea in felul urmator: “informatie contextuala care poate produce intelegere si poate permite actiunea” (Rumizen, 2002, p. 6). Alti teoreticieni ai managementului cunoasterii definesc cunoasterea astfel: “cunoasterea este un amestec dinamic de experiente, valori, informatie contextuala si opinii ale expertilor care ofera un cadru pentru evaluarea si incorporarea noilor experiente si informatii […] In organizatii, cunoasterea este incorporata adeseori nu numai in documente si arhive ci si in rutinele, procesele, practicile si normele organizationale.” (Davenport si Prusak, 1998, p. 5). Din aceste definitii reiese ca in managementul cunoasterii cunoasterea nu este vazuta ca opinie personala, adevarata si intemeiata, ci mai degraba ca o unealta care serveste la dezvoltarea si sustinerea unor practici colective. Atfel spus, in managementul cunoasterii cunoasterea este un instrument pentru manipularea si controlarea faptelor, nu o descriere corecta, adevarata a faptelor. In acest sens, unii teoreticieni au propus un nou concept al cunoasterii in care accentul se pune pe dependenta acesteia de contextul cultural si pe impartasirea si distribuirea cunoasterii in cadrul grupului (Iivari, 2000). Prin comparatie cu epistemologia traditionala, managementul cunoasterii se concentreaza mai putin asupra intemeierii cunoasterii si mai degraba asupra intelegerii utilizarilor cunoasterii in vederea atingerii unor scopuri practice care implica activitati bazate pe cunoastere. De aici reiese ca relevanta conceptului de cunoastere pentru managementul cunoasterii este foarte diferita de relevanta pe care o are pentru filosofie si epistemologie. Aspectul cel mai important in aceasta privinta este acela ca, in ceea ce priveste managementul cunoasterii, exista limite semnificative in abordarile epistemologice traditionale. Epistemologia traditionala nu este preocupata de producerea si procesarea cunoasterii in cadrul unui grup sau comunitati, adica nu este preocupata de pragmatica cunoasterii. Si tocmai aceste aspecte constituie preocuparea principala in managementul cunoasterii.
Exista insa unele dezvoltari recente, indeosebi in filosofia stiintei si epistemologia sociala, cu o relevanta deosebita pentru teoria si practica managementului cunoasterii.
Filosofia stiintei si managementul cunoasterii
In managementul cunoasterii exista deja o traditie puternica in ceea ce priveste aplicarea unor teorii si dezvoltari din filosofia stiintei. Lucarile lui Kuhn si Popper, in special, au fost folosite intens de multi teoreticieni ai managementului cunoasterii. Conceptul de “paradigma” al lui Kuhn a jucat un rol central in intelegerea modului in care o comunitate de cercetatori sau angajati trebuie sa impartaseasca anumite opinii fundamentale pentru a putea colabora in mod eficient. Reflectiile lui Kuhn despre incomensurabilitate au jucat de asemenea un rol important in configurarea multor perspective teoretice asupra managementului cunoasterii si obstacolelor in administrarea eficienta a cunoasterii organizationale. La fel de importante au fost si ideile lui Popper despre fundamentele cunoasterii stiintifice si distinctia intre cele trei lumi. Insa pana in prezent, managementul cunoasterii nu a acordat atentie dezvoltarilor mai recente din filosofia stiintei care au o abordare cu totul diferita. In ultimii ani, in filosofia stiintei s-a trecut de la incercarea de a dezvolta o perspectiva generala asupra stiintei (ce este, cu ce se ocupa, metode, etc.), la o examinare detaliata asupra felului in care se face efectiv stiinta. Aceasta examinare vizeaza metodele puse la lucru pentru dezvoltarea teoriilor stiintifice, felul in care rationeaza, experimenteaza si colaboreaza oamenii de stiinta si asa mai departe. Asadar, in filosofia recenta a stiintei, accentul a trecut de la intemeierea pretentiilor de cunoastere la crearea si utilizarea cunoasterii. La un nivel general, se poate spune ca exista doua abordari principale care inainteaza in aceasta directie. Prima abordare poarta numele generic de “sociologia stiintei” si cuprinde lucrari precum cele ale lui Latour si Woolgar (1979), Charlesworth, Farrall, Stokes si Turnbull (1989) si Law si Mol (2001, 2002). Aceste lucrari se concentreaza asupra explorarii sociologice a lumii omului de stiinta, incercand sa inteleaga cum produc oamenii de stiinta cunoastere prin intermediul unui limbaj si a unor multimi de observatii impartasite. Astfel de analize au fost deja preluate de unii dintre teoreticienii managementului cunoasterii si prezinta o relevanta deosebita pentru acest domeniu. De pilda, conceptul de “inscriptie” formulat de Latour (1986) joaca un rol important in teoria managementului cunoasterii schitata de Burnstein si Linger (2003). A doua abordare care analizeaza detaliile practicii stiintifice este mai apropiata de filosofia traditionala a stiintei. Aici intra preocupari precum cele ale lui Cartwright pentru intelegerea mecanismelor teoretice puse in joc in practica stiintifica (de pilda prin sublinierea importantei pe care o au asa-numitele “puteri cauzale” in stiinta), si Dupre (1993), care examineaza consecintele metafizice ale diferentelor de perspectiva asupra activitatii stiintifice ca atare care coexista in campul stiintelor naturii. Pe aceeasi directie, lucrarile lui Galison (1996) examineaza rolul dinamicii sociale si politicii in viata profesionala a specialistilor in fizica nucleara. Hacking (1999) s-a aplecat si el asupra acestor aspecte sustinand ca constructia sociala a lumii nu implica pierderea contactului cu idealurile epistemologice traditionale cum ar fi precizia si adevarul. In sfarsit, un alt autor care exemplifica stralucit aceasta a doua abordare este Kitcher (1993), care dezvolta un model complex al interactiunilor dintre cercetatori si dinamica producerii cunoasterii de catre echipa sau grupul de cercetatori. Toate aceste studii scot in evidenta faptul ca in stiinta, cercetarea si activitatea colectiva duc la predictii si explicatii puternice ale fenomenelor naturii, respingand rolul central jucat de legile fundamentale (accentuat de filosofia traditionala a stiintei) si lasand deschisa posibilitatea dezacordului intre cercetatori. Accentul se pune pe rezolvarea problemelor particulare in contexte particulare, si nu pe dezvoltarea unor teorii general aplicabile. Astfel de analize pot fi extinse si la examinarea altor tipuri de sisteme complexe, indeosebi a celor care functioneaza in medii organizationale complexe, in vederea intelegerii si administrarii acestora. Se poate spune, asadar, ca astfel de abordari constituie un cadru teoretic si metodologic foarte important si util pentru managementul cunoasterii, de vreme ce ele urmaresc practic sa scoata in evidenta procesele care stau la baza producerii si utilizarii cunoasterii. Ele ofera acel gen de abordare pragmatica a cunoasterii atat de necesara in managementul cunoasterii, depasind interesul pentru cunoasterea propozitionala explicita, specific epistemologiei traditionale.
Epistemologia sociala si managementul cunoasterii
O alta zona a reflectiei filosofice importanta pentru managementul cunoasterii este cea numita generic “epistemologie sociala” (Schmitt, 1998). Unele dintre cele mai importante lucrari din acest domeniu sunt cele ale lui Goldman (1999), Longino (2001), Solomon (2001) si Turner (2002). Epistemologia sociala este un soi de extensie a epistemologiei traditionale, care analizeaza indeosebi legaturile dintre factorii sociali si rationali in contextul proceselor de producere a cunoasterii. Mai precis, epistemologia sociala examineaza contextul social al producerii si manipularii cunoasterii, pornind de la premisa ca cunoasterea este un produs colectiv si nu individual, care poate fi distribuita in retele sociale. Aceasta reconceptualizare a cunoasterii ca un produs social, colectiv, prezinta un interes deosebit pentru managementul cunoasterii, caci acesta din urma vizeaza tocmai contexte sociale in care este nevoie de o administrare si dezvoltare a cunoasterii, cum este cazul organizatiilor de mari dimensiuni. De pilda, cercetari precum cele ale lui Kitcher (1993) si Schmitt (2003) care vizeaza intelegerea dinamicii distributiei cunoasterii in rezolvarea unei sarcini complexe, pot constitui o baza pentru intelegerea si lamurirea conceptului de “sarcina de lucru” in cadrul unei organizatii, pentru intelegerea naturii colaborative a sarcinilor si a felului in care sunt conceptualizate sarcinile la diferitele niveluri ierarhice ale unei organizatii: individual, de grup si departamental. Astfel de analize pot fi aplicate la sudomenii specifice din cadrul managementului cunoasterii si pot contribui la elaborarea unor metodologii mai eficiente in ceea ce priveste administrarea si dezvoltarea cunoasterii organizationale.
Se poate spune, asadar, ca noile perspective dezvoltate in filosofia stiintei si epistemologia sociala in ultimul deceniul au o relevanta deosebita pentru cercetarile si obiectivele specifice managementului cunoasterii. Astfel de analize pot contribui la elaborarea unei teorii asupra cunoasterii colaborative atat de necesara pentru fixarea unei paradigme solide in managementul cunoasterii. De altfel, proiectul nostru vizeaza tocmai schitarea unei astfel de paradigme, care sa foloseasca progresele teoretice realizate in intelegerea activitatii colaborative din stiinta pentru refundamentarea relatiilor complexe si mecanismelor de administrare si transfer a cunoasterii in interiorul organizatiilor.
Bibliografie

Burstein, F., & Linger, H. (2003). Supporting post-Fordist work practices: A knowledge management framework for dynamic intelligent decision support. Journal of Information
Technology & People (Special Issue on KM), 16(3), 289-305.
Cartwright, N. (1989). Nature’s capacities and their measurement. Oxford: Clarendon Press.
Cartwright, N. (1999). The dappled world. Chicago: University of Chicago Press.
Charlesworth, M., Farrall, L., Stokes, T., & Turnbull, D. (1989). Life among the scientists: An anthropological study of an Australian scientific community. Melbourne: Oxford University Press.
Davenport, T., & Prusak, L. (1998). Working knowledge: How organisations manage what they know. Boston:Harvard Business School Press.
Dupré, J. (1993). The disorder of things: Metaphysical foundations of the disunity of science. Cambridge, MA:Harvard University Press.
Galison, P. (1996). Computer simulations and the trading zone. In P, Galison & D. Stump (Eds.), The disunity of science: Boundaries, contexts, and power (pp. 118-157). Stanford, CA: Stanford University Press.
Galison, P. (1997). Image and logic. Chicago: University of Chicago Press.
Goldman, A.I. (1999). Knowledge in a social world. Oxford: Clarendon Press.
Hacking, I. (1983). Representing and intervening. Cambridge: Cambridge University Press.
Hacking, I. (1999). The social construction of what? Cambridge, MA: Harvard University Press.
Iivari, J. (2000). Reflections on the role of knowledge management in information economy. In F. Burnstein & H. Linger (Eds.), Knowledge Management for Information Communities. Australian Conference for Knowledge Management and Intelligent Decision Support. Melbourne, Australia.
Kitcher, P. (1993). The advancement of science. Oxford: Oxford University Press.
Kuhn, T. (1970). The structure of scientific revolutions. Chicago: University of Chicago Press.
Kuhn, T. (1977). The essential tension: Selected studies in scientific tradition and change. Chicago: University ofChicago Press.
Latour, B. (1986). Visualisation and cognition: Thinking with eyes and hands. In H. Latour, B., & Woolgar, S. (1979). Laboratory life: The social construction of scientific facts. Beverly Hills, CA;London: Sage Publications.
Latour, B. (1998). Pandora’s hope: Essays on the reality of science studies. Cambridge, MA: Harvard UniversityPress.
Law, J., & Mol, A. (2001). Situating technoscience: An inquiry into spatialities. Society and Space, 19, 609-621.
Law, J., & Mol, A. (Eds.). (2002). Complexities: Social studies of knowledge. Duke University Press.
Longino, H. (2001). The fate of knowledge. Princeton, NJ: Princeton University Press.
Nonaka & Takeuchi. (1995). The knowledge creating company. Oxford: Oxford University Press.
Pappas, G.S. (1998). Epistemology, history of. In E. Craig (Ed.), Routledge encyclopaedia of philosophy. London: Routledge. Retrieved June 15, 2004, from http://
www.rep.routledge.com/article/P018
Popper, K. (1959). The logic of scientific discovery. London: Hutchinson.
Popper, K. (1972). Objective knowledge. Oxford: Oxford University Press.
Rumizen, M. (2002). The complete idiot’s guide to knowledge management. Indianapolis, IN: Alpha.
Schmitt, F. (1998). Social epistemology. In E. Craig (Ed.), Routledge encyclopaedia of philosophy. London: Routledge. Retrieved June 15, 2004, from http:// www.rep.routledge.com/article/P046
Schmitt, F. (Ed.). (2003). Socializing metaphysics: The nature of social reality. Rowman & Littlefield.
Solomon, M. (2001). Social empiricism. Cambridge, MA: MIT Press.
Sveiby, K.E. (2001). What is knowledge management.Accessed May 2003 from http://www.sveiby.com/articles/ KnowledgeManagement.html

Turner, S. (2002). Brains/practices/relativism. Chicago: University of Chicago Press.
Echipa de cercetare
stoenescu
Constantin Stoenescu - Director de proiect
Curriculum Vitae
Blog de cercetare
parvu
Ilie Pârvu
Curriculum Vitae
brancoveanu
staicu
Laurenţiu Staicu
Curriculum Vitae
marin
bogdan boghitoi
Bogdan Boghiţoi
Curriculum Vitae
filosofie unibuc     Copyright Managementul cunoasterii 2009
Toate drepturile rezervate
Webmaster Lavinia Marin

Vizitatori unici:

visit counter for blogspot

.